Am înțeles, după multe frământări, că eu ca şi om, sunt un proiect într-o veşnică derulare. Şi că este necesar să îmi dau timp să devin varianta mea cea mai bună. Însă, pe măsură ce mai făceam un curs sau mai citeam o carte, aplicând principiile învățate, observam că eram deja cea mai bună variantă a mea, în acel moment. Fără a exersa ceea ce învăț, viața mea nu are cum să se schimbe.
Tot parcursul meu de până acum a plecat de la un gând: cum îmi poate aduce împlinire viața pe care o trăiesc şi cum pot să arăt calea găsită si altor persoane? Cum îmi pot aduce aportul şi cum pot face lumea să devină un loc mai bun?
In anul 2000 când am dat la facultatea de psihologie, aveam deja doi ani de psihoterapie individuală. Am mers în continuare pe psihoterapie, schimbându- mi complet percepțiile despre mine şi despre lume. Am negociat cu Sabotorul interior (vocea care spune pot sau nu pot, merit sau nu, am voie sau nu) şi acum ştiu că vrea să mă protejeze, insă nu are mereu dreptate. Devine o piedică în momentul în care mă ajută să procrastinez, apărându-mă de un eventual eşec. Am învățat să ies din instanța de Victimă (vai, ce mi se intâmplă, săraca de mine!) şi să fiu creator de realitate. Dacă nu îmi place ceva din viața mea, nu mă plâng, ci acționez. În Umbră am găsit lucruri care nu îmi plac la mine, credințe şi emoții despre a căror existență uitasem. Atât de adânc erau îngropate în străfundurile existenței mele. A fost uşor? Nu. A fost necesar? Da. Pentru că, astăzi îmi înțeleg clienții din instanța răbdării, compasiunii, empatiei, curiozitații şi mai ales, a iubirii.
Un alt lucru care mi-a inflențat abilitățile, a fost descoperirea limbilor straine. Turca şi spaniola mi-au dezvoltat memoria şi înțelegerea, mi-au cultivat rabdarea (la fel ca şi puzzle-ul) şi mi-au îmbunătățit perseverența. Au fost un precursor bun pentru introducerea altor obiceiuri în viața mea: sportul (aveam nevoie de perseverență), puzzle-ul (atenția concentrată) şi cititul (rețin mai uşor informațiile).
Neuroştiințele mă fascinează la fel de mult. Au apărut natural, ca urmare a interesului meu pentru felul in care corpul reacționează, se vindecă şi se reconfigureaza. Neuroplasticitatea creierului mi-a demontantat teorii. Eu stiam că, daca unul dintre părinți are o boală, ea va fi transmisă urmaşilor. Aceasta teorie a fost demontată. Bolile sunt în 90% autoinduse si doar 10% moştenite. Ne sunt induse idei: “eşti ca taică-tu”, “semeni cu maică-ta”. În cartea “Creierul vindecător” am aflat despre cazurile unor oameni care s-au încăpățânat să fie mai mult decât boala lor, şi realizând felul în care şi-au indus boala, s-au vindecat. Unde îmi este atenția, acolo mi se duce energia şi devine viața mea. Tot datorită neuroştiințelor, am aflat că un comportament sau un gand nu este altceva decât o sinapsă între doi neuroni. Cu cat am mai des un gând, cu atât întăresc sinapsa respectivă. Acum sunt foarte atentă ce gandesc şi cât de des am anumite gânduri.
Pentru a-mi linişti gândurile, mi-am deschis inima şi am facut loc meditației în viața mea. Am observat că, atunci când îmi doresc să iau o decizie, inima îmi spunea ceva, iar mintea altceva. Meditația mi-a adus coerență prin faptul că, mi-a aliniat inima cu mintea şi acela a fost momentul în care, liniştea s-a aşternut în sufletul meu. Tot ea m-a învățat să nu mai iau lucrurile personal, înțelegând că egoul meu nu îmi permite detaşarea. Când cineva îmi spunea ceva, egoul meu o lua personal şi uitam că nu este vorba despre mine, ci despre cel care îmi vorbea.
Coachingul este ceva nou pentru mine şi îmi place foarte mult. Am apelat la el pentru viața mea personală, pentru transformarea viselor mele in obiective, şi deci, în realitate. Visele au pris viață în momentul în care am pus acțiune. Îmi doream să obțin claritate prin a-mi da seama de ceea ce îmi doresc cu adevărat să aduc în viața mea, conform misiunii mele de a ajuta cât mai mulți oameni şi de a fi împlinită. În fiecare zi am o intenție şi mă port ca o persoană care are deja ceea ce şi-a propus. Cu alte cuvinte, îi arat o mostră, în fiecare zi, creierului meu din ce ar putea simți şi trăi, atunci când visul va deveni realitate. Vazând transformarea la mine, am vrut să o aduc în lume si să vorbesc despre ea. Cu un plan bun, claritate si asumarea responsabilitătii propriei vieți, orice poate deveni orice.
Nici nu mai ştiu câte cărți am citit, dar jurnalele mele ştiu fiecare principiu pe care l-am citit si pus în aplicare. Am agende întregi cu idei despre cum să fiu varianta mea cea mai bună. Multe mi-au ieşit şi le aduc in cabinet, altele sunt încă în fază incipientă şi înca testez posibilități. Citesc orice, scris pe orice: broşuri, laptop, hârtie, chiar şi pe telefon. Citesc de la dezvoltare personală, beletristică, antreprenoriat, pâna la filosofie clasică, buddhism sau biografii.
Trăiesc într-o perioadă fericită, în care pacea este în cea mai mare parte a globului, prezentă. Nu mai am nici o scuză în a nu mă dezvolta, în a nu face tot posibilul să îmi aduc aportul la o lume mai bună. Există workshop-uri gratuite, materiale gratuite pe YouTube, cărți în format pdf gratuite, oameni inspitaţionali de la care pot învăţa. Acum totul este doar o alegere. Aleg să mă plâng sau aleg să caut informaţii şi să îmi transform viaţa. Aleg varianta a doua, pentru că altă variantă nu iau în calcul.
De ce am ales sa scriu acest articol? Pentru că, atunci când eşti conştient de tine şi îţi doreşti ceva, totul este posibil. Vrei o viață mai bună? Fă ceva!