Psihiatrul suedez David Eberhard, tată a șase copii, atrage atenția asupra stilului permisiv al părinților care creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, și care, după o copilărie în care nu li s-a cerut nimic, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață. Părinții coboară la nivelul copiilor, nu îi contrazic, nu stabilesc limite, nu îi implică în activitățile casnice și nu le dau responsabilități. Potrivit specialistului, așteptările copiilor sunt prea mari și viața este prea dură cu ei. O vedem în tulburările de anxietate și automutilare care au crescut în mod dramatic.

Fie că nu își strâng lucrurile, nu își spală farfuria sau nu spun ”mulțumesc”, copiii ne forțează zilnic limitele impuse. Ei au nevoie de reguli care să îi pregătească pentru presiunile lumii reale, din afara familiei, și să se adapteze mai ușor situațiilor ce presupun atragerea de sancțiuni în cazul neîndeplinirii sarcinilor. Regulile din familie îi ajută să se integreze mai ușor în societate, învățând să spună ”te rog”, ”iartă-mă” și ”mulțumesc”.

Copiii care trăiesc după reguli clar stabilite sunt mai siguri pe ei, mai îndrăzneți, securizați emoțional (știind că există cineva care are grijă de ei prin impunerea de limite sănătoase) și au tendința de a-și asuma riscuri calculate.

Ca părinte, asigură-te că limitele impuse îl ajută pe copil să exploreze, să învețe și să exerseze noile abilități învățate. Nu fii prea rigid, dar fii ferm. Explică-i ce așteptări ai de la el și de ce lucrurile trebuie făcute într-un anumit fel. Impune comportamente rezonabile (”noi nu țipăm, ci folosim cuvinte”) și nu uita să îi dai voce, ascultând propriile reguli ale copilului. Încercă să menții o rutină constantă pentru masă, teme și ora de culcare. In general, regulile trebuie să se refere la: siguranța copilului, învățarea noțiunii de comportament permis sau nu, încurajarea independenței, tehnologie, somn, teme și autocontrol.

Psiholog Aura Bogdan