V-ați  gândit vreodată de ce ați ales să fiți într-o relație? Care sunt nevoile pe care vreți ca aceasta să vi le satisfacă? Dar dacă ați ieși, care ar fi motivul?

Bănuiesc că nimeni nu vrea să intre într-o relație care să îi aducă nefericirea, deși uneori tocmai asta se întâmplă. Relația de cuplu poate fi un act reparator pentru ambii parteneri, dar asta presupune să fie conștienți de ei și de relație, de nevoile lor și de disponibilitatea de a se implica în mod activ. Este interesant cum oamenii sunt punctuali la locul de muncă și dau tot ce au mai bun, fără a face aceleași eforturi și în relația de cuplu.

Despărțirile sunt grele, ele implicând modificări radicale ale vieții partenerilor de ordin emoțional, locativ, de statut, familial. Îți schimbă cu totul gândurile (care erau pentru 2), felul în care te raportezi la oameni (divorțat/ă), viziunea asupra vieții (poate îți doreai copii) și motivația de a mai face în continuare unele lucruri.

Dar ce îi face pe oameni să ia decizia de a ieși din relație și de a nu încerca încă o reparare? Un studiu apărut în publicația Social Psychological and Personality Science ne dă câteva motive.

Cel mai frecvent motiv este legat de disiparea sau chiar dispariția sentimentului de iubire. Apoi, este cel legat de partea financiară a cuplului, unul dintre parteneri câștigând sau cheltuind mai mult decât celălalt. Infidelitatea este pe locul trei. Urmează lipsa încrederii în partener (micile minciuni ale acestuia), obiceiurile proaste (deranjante), diferențele dintre aspirații (dorințe și viziuni), izolarea socială (unul dintre parteneri nu își dorește socializarea și îl obligă și pe celălalt să nu iasă), plictiseala și inactivitatea în cuplu, luarea unor decizii fără consultarea partenerului și insatisfacția sexuală.

În ziarul Daily Mail am citit despre un alt studiu conform căruia există 50% șanse ca, partenerul care pune capăt relației să aibă un partener de rezervă. Înainte de a pune capăt relației în care se află, acesta vrea să își asigure un confort psihic prin prezența unei alte persoane. Este un fel de management al riscului emoțional. Acest lucru se vede și prin felul în care cei doi parteneri sunt afectați de terminarea relației.

Atunci când intrăm într-o relație, dorința noastră inconștientă este ca nevoile nesatisfăcute în copilărie de către părinți, să ne fie satisfăcute în cuplu de către partener. Dar când partenerul are aceleași nevoi nesatisfăcute, sacul lui cu resurse este la fel de gol ca și al tău. Și atunci simțim neîmplinirea, pe care o ascundem o perioadă de noi și de partener, sau poate chiar o viață întreagă. În cele din urmă, ea iese la suprafață și cere să i se dea o voce și să fie pusă în lumină. Urmează o perioadă de luptă, cu noi și cu partenerul nostru, pentru ca apoi, să recunoaștem nefericirea.

Alteori, relația de cuplu devine pur și simplu o luptă care pe care: care este mai frumos, mai deștept, mai “albastru” sau cine are mai multă dreptate. O relație a ego-urilor partenerilor. O relație în care, dacă dai dreptate femeii și îi accepți ideile ești slab ca bărbat și faci ce vrea ea, iar dacă ești de acord cu bărbatul și faci ca el, ești inferioară. Să facă el ca tine. Lucrurile par să se înrăutățească atunci când începem să ne criticăm partenerul în public, în cercul de prieteni comuni sau în familie. Toate aceste exemple sunt un început al sfârșitului de relație, mulți alegând să rămână într-o relație nesănătoasă de frica singurătății.

Nu pot să nu iau în discuție și felul în care ne terminăm relațiile. Cum alegem să ieșim din ele? Care din parteneri pune capăt de obicei relației? Cum s-au terminat relațiile tale de până atunci? Toate acestea spun foarte multe despre noi. Înainte de a pune capăt relației în care ești, organizează-ți gândurile, exprimă-le clar și sincer, fii calm și abordează subiectul față în față cu partenerul. Încearcă să eviți exprimarea emoțiilor negative, blamarea partenerului, învinovățirea lui sau țipatul.

Scriind aceste rânduri mi-am dat seama de eforturile pe care le făceau părinții noștri alegând să rămână în relația de cuplu, dar și de ușurința cu care noi renunțăm la relații după doar câțiva ani și câteva impedimente. Soluția cred că este undeva între cele două stiluri. Pana la urma este vorba despre rezultatul „muncii” depuse de fiecare în relația de cuplu. Dacă simțim că efortul depus merită rezultatul obținut, atunci relația noastră este una sănătoasă și trainică. Iar partea cea mai interesantă? Că, într-o astfel de relație, nimeni nu pierde de fapt nimic, oricât ar da, ci ambii parteneri ies câștigători. Greu de crezut, nu? Ei bine, este cât se poate de adevărat. Și este la îndemâna oricui.

http://aurabogdan.ro/portfolio-items/terapie_cuplu/

Psih. Aura Bogdan