Anxietatea la copii poate trece neobservată, pentru că aceștia se manifestă într-un mod în care acesta este greu de identificat, ținând pentru ei de cele mai multe ori, ceea ce simt. Faptul că un copil este anxios nu îl face nefuncționabil, însă eforturile depuse pentru a-și realiza sarcinile zilnice sunt foarte mari. Este normal ca unui copil să îi fie frică de întuneric sau să se îngrijoreze din cauza școlii, însă atunci când frica îi afectează viața (prieteniile, relațiile de familie, rezultatele școlare) anxietatea lui trebuie luată în serios. Copiii dezvoltă frici și fobii la orice vârstă, dar mai ales în prima parte a copilăriei și apoi, în perioada pubertății. Pentru unii copii este normal să fie mai timizi și anxioși, dar starea trece cu timpul. La alții însă, starea se accentuează și este un semnal că au nevoie de ajutor.

Pentru a identifica un copil anxios, ține cont de următoarele aspecte: copilul caută reasigurări dese și cere multe aprobări, evită situațiile care îl sperie și chiar încearcă să îi împiedice și pe alții să intre în ele, acuză dureri fizice (cele mai multe fiind legate de stomac), nu îi place să își asume riscuri sau să încerce lucruri noi, are multe temeri, se supără destul de ușor și are multe îngrijorări. Poți observa de asemenea că, se agață de tine, îți cere ajutorul pentru lucruri mărunte, nu merge la culcare fără un adult, are nevoie de asigurări permanente pentru a ști dacă lucrurile pe care le face sunt bine făcute, se poate teme de întuneric, câini, injecții, să stea singur, microbi, teste școlare, plânge des din lucruri mărunte și vede mereu pericolul sau partea negativă a lucrurilor.

Copilul anxios are nevoie de mai mult sprijin și atenție sporită atunci când descoperi că se teme mai mult ca ceilalți copii de vârsta lui, iar temerile interferează cu abilitățile specifice vârstei. Nu încerca să îi elimini fricile, ci ajută-l să le facă față. Nu evita situații sau lucruri doar pentru că îi produc anxietate, ci ajută-l să înțeleagă dacă există sau nu motive reale pentru care să se teamă. Respectă-i sentimentele de teamă, dar nu i le încuraja, pentru că validarea nu înseamnă acceptare. Ascultă copilul cu empatie și discutați despre ce anume îi produce frică, asigurându-l de tot suportul tău (este în regulă, sunt aici cu tine). Ajută-l să capete încredere și încurajează-l să ia decizii în situații simple.

Atunci când copilul nu vrea să plece de lângă tine este un lucru normal, gândindu-se că în lipsa ta i s-ar putea întâmpla ceva. Anxietatea de separare apare pentru prima dată între 18 luni și trei ani, ca reacție la ieșirea mamei din cameră, urmând cu timpul să se atenueze dacă tipul de atașament este unul securizant. Motivele pentru care un copil devine anxios țin de predispoziție, probleme fizice sau dizabilități, probleme ce țin de familie, îngrijorări din spectrul școlii sau prietenilor.

Lumea poate fi un loc confuz chiar și pentru adulți. Frica face parte din procesul de cunoaștere, pe măsură ce copilul o descoperă și înțelege felul în care aceasta funcționează. Explorarea vine cu multe frici, dar și cu mecanisme sănătoase de adaptare la mediu.  Anxietatea și frica sunt emoții neplăcute ce pot cauza suferințe profunde în copilărie și adolescență. Părinții joacă un rol important în felul în care copilul învață să facă față fricilor, să își asume riscuri rezonabile și să prindă încredere în propriile forțe.

Acest articol a fost publicat aici pe site-ul de parenting http://smartandhappychild.ro .

Psih. Aura Bogdan