Mă surprind destul de des zicând “daca as avea timp” mi-ar plăcea sa fac asta. Îmi dau seama, in urma unei analize personale, ca in loc sa îmi fac timp trezindu-mă mai devreme, programând-mi si prioritizându-mi mai bine activitățile, eu fur timpul de la alții.

Fur in primul rând de la iubitul meu, timpul pe care ar trebui sa il petrec cu el si nu o fac, pentru ca “sunt femeie importantă si am multe lucruri de făcut”.

Fur de fratele meu si de la nepoții mei timpul in care ar trebui sa fiu cu ei si pe care prefer sa îl petrec gătind sau făcând altceva.

Fur timp, de câteva ori pe zi, de la mine, pentru ca atunci când vreau sa citesc îmi spun ca “nu am timp”, deși as putea citi doar câteva pagini.

Fur timp de la prietenii pe care “nu am timp” sa ii vad pentru ca eu veșnic am altceva de făcut.

Fur de la cei care au nevoie de mine pentru ca “nu am timp” sa mă implic in activități de voluntariat.

Si uite așa, ajung la final de săptămâna, lună, sezon, an când îmi fac bilanțul si îmi dau seama ca aceasta criza de timp a devenit o criza de identitate. Cine as fi eu, daca as întâlni toți oamenii dragi mie mai des sau daca as face toate lucrurile pentru care am crezut ca nu am timp? Sau daca mi-as face timp si as bea mai multa apa sau as face mai multa mișcare?

Tristețea mă apuca atunci când înlocuiesc “nu am timp” cu “nu este o prioritate pentru mine”.

Atunci când spun ca “nu am timp” suna in urechile mele ca si când, eu as vrea, dar ceva mai presus de mine mă oprește sa o fac. Însă, atunci când îmi spun ca nu este o prioritate pentru mine, mă simt puțin vinovata si responsabila pentru decizia pe care o iau.

Daca vrei sa furi din timpul meu si îmi spui ca nu ai timp pentru mine, voi ști ca nu sunt o prioritate pentru tine. Am fost acolo, știu cum este si încerc sa prioritizez cat mai bine cele 24 de ore pe care fiecare zi mi le dă.

Prioritizează! Trăiește! Învață cum: http://aurabogdan.ro/portfolio-items/dezvoltare_personala/ .

Psiholog Aura Bogdan